De la uniunea virtuală la dezbinarea fizică. O foarte exactă analiză a jurnalistului Cristian Unteanu

Vă mai amintiţi ce se spunea în 1989 când, într-o acţiune care semăna cu un ritual colectiv de expiere, era dărâmat Zidul Berlinului? „A căzut Zidul Ruşinii, de acum vom trăi în libertate, nu va mai exista linie de separare în Europa, arătăm lumii că ne-am unit pentru o nouă epocă, cea atât de mult visată, în care, împreună, egali, vom construi bunăstarea şi prosperitatea!” A fost momentul în care speranţa unor efecte reale şi pozitive ale mondializării căpătase o imagine concretă care era prezentată drept dovadă irefutabilă că putea fi realizată – iată, deja demarase – o lume fără graniţe, ca acelea ideologice, impuse de vechea ordine internaţională, numitorul comun fiind tocmai conştiinţa comună a unei libertăţi visate şi asumate ca vector pentru proiectul construcţiei europene. Acum, în 2016, s-a scurs timpul în care definim durata medie a unei generaţii. Şi vedem că asistăm la un dezastru în raport cu orizontul speranţelor de la începutul anilor ’90, când priveam lumea cu ochi flămânzi de libertate. Ce avem acum este o nouă imagine a lumii şi a Europei, caracterizată de apariţia într-un ritm exponenţial a zidurilor de separare, a barierelor de protecţie sau a gardurilor de sârmă ghimpată. În faţa noului val de migraţie ilegală provocat de foamete, războaie, sărăcie, din ce în ce mai multe ţări, evident şi cele europene, sunt tentate să construiască din ce în ce mai multe forme de apărare, de interzicere a intrării pe teritoriul naţional a disperaţilor lumii care îşi caută norocul departe de lumea lor care se prăbuşeşte sau este deja în flăcări. În acest 2016, în lume există 65 de ziduri de separare deja construite sau planificate (faţă de doar 10 în 1945), cu o lungime totală de peste 40.000 de kilometri, adică circumferinţa Terrei. Vă mai amintiţi cu cât dispreţ şi cu câtă vehemenţă umanistă condamnam noi, europenii, construirea unui asemenea „Zid al ruşinii“ de către Israel, spre exemplu? Vă mai aduceţi aminte de termenii cu care diferite state occidentale europene, la începutul crizei migranţilor, condamnau primele bariere incipiente ridicate în grabă, din sârmă ghimpată, de unguri, sârbi, macedoneni? De ce nu le mai spune nimeni, acum, că sunt semnele unor mentalităţi retrograde, rămăşiţe ale reacţiilor moştenite din vremurile totalitarismului comunist criminal şi ale incapacităţii de a înţelege spiritul european şi a lipsei lor de cooperare cu mecanismele europene de management şi gestionare a crizelor? Nu mai spune nimeni absolut nimic. Nu mai e nimic de spus, căci acum întrecerea pare să fie cine va construi mai repede zidurile de apărare cele mai lungi, mai bine dotate cu tehnologie de control şi ripostă… Exemple? 37 de km de barieră la Idomeni,  175 de km de zid cu o înălţime de 3-4 metri între Ungaria şi Serbia (completat cu 40 de km de zid la frontiera Ungaria-Croaţia), un al doilea zid fiind în construcţie în acest moment pe teritoriul Ungariei. Plus avertismentul repetat al autorităţilor ungare că, în funcţie de evoluţa situaţiei, ar putea decide construirea unui asemnea zid şi la frontiera cu România. La nord, la frontiera cu Federaţia Rusă, Letonia şi Estonia au demarat şi ele vaste lucrări de construcţie pentru edificarea unui zid de apărare. Zid între Austria şi Slovenia, în Grecia barieră de sârmă ghimpată antimigranţi la Evros, zid anti-migranţi în Bulgaria, barieră iniţială de 30 Km la frontiera cu Turcia pe care autorităţile vor s-o prelungească cu 130 km, apoi construcţia începută de Austria la graniţa cu Italia, în pasul Brenner, instalaţie complexă de protecţie anti-migranţi (asta după ce Viena şi-a fixat un plafon maximal de 37.500 de solicitanţi de azil anual). Plus barierele de la Ceuta şi Mellila şi cea care desparte Spania de Maroc. În acest moment, autorităţile britanice au anunţat demararea lucrărilor la un zid anti-migranţi cu o înălţime de 4 metri, întărind dispozitivul de securitate de la 627x0Calais, unde se află un teritoriu de tipul no man’s land cunoscut sub numele de „jungla migranţilor“, unde trăiesc aproximativ 9.300 de refugiaţi (aveţi mai jos harta de pe Google Maps). Urmează să fie echipat cu camere de supraveghere şi cu un „sistem antitrecere de tip NATO“. Dacă am ajuns în acest punct, cred că nu mai este nevoie de multe alte argumente pentru a susţine un termen pe care l-am folosit adeseori în ultimele luni, „Fortăreaţa Europa”. Cauzele le cunoaştem foarte bine. Problema este că, iată, se dovedeşte că soluţiile intermediare propuse nu au avut niciun fel de susţinere politică pentru a se transforma în rezolvări concrete, comun europene. Lăsând astfel fiecare Stat Membru să se descurce cum poate, rezultatul fiind acesta de acum, dublat de o lipsă aproape totală de încredere în viitorul iniţiativelor europene, totuşi nu numai formulate, ci şi aprobate în unanimitate de şefii de stat şi de guvern, exemplu în acest sens fiind Corpul european de gărzi de coastă şi frontieră. Pe de altă parte, dacă luăm cazul de la Calais, vedem că situaţia a fost lăsată de guvernul francez să evolueze înspre nivelul dramatic de azi, tocmai din cauza imposibilităţii de a lua o decizie finală în privinţa situaţiei migranţilor ilegali de acolo. Tocmai din cauza dorinţei autorităţilor de a respecta legislaţia naţională şi europeană care introduce prevederi limitative extrem de dure în sensul protecţiei drepturilor omului, susţinute mereu de decizii judecătoreşti în urma unor procese multiple şi consumatoare de timp, demarate de asociaţiile pentru apărarea drepturilor migranţilor. Şi iată cum, din disperare, de partea cealaltă, se ajunge la decizia privind construcţia unui zid de apărare pentru protecţia teritoriului britanic, dar şi, în imediat, a libertăţii şi siguranţei circulaţiei pe autostrada pe care o vedeţi în imagine, locul unde s-au produs nenumărate atacuri violente ale unor bande de migranţi care luau cu asalt camioanele în drum spre Marea Britanie. Ce face Europa? Să vedem, peste câteva zile, ce vor zice liderii săi politici.Să vedem la ce se vor angaja şi să aşteptăm să vedem ce vor vrea să şi facă, odată ajunşi acasă, presaţi de apropierea alegerilor şi, mulţi dintre ei, sub presiunea ascensiunii unor partide naţionaliste care profită acum la maximum de actualul moment de dezorientare şi nelinişte în opinia publică. Ce se va întâmpla, vom vedea. Dar ceea ce este sigur este că momentul pe care-l trăim repetă o logică istorică cu care Europa s-a mai confruntat deja, în urmă cu aproape două milenii, atunci când Imperiul Roman, incapabil să mai asigurea frontierele, le securiza prin ziduri de apărare. Veneau barbarii. Atunci ameninţători. Acum ameninţători. Are Europa de acum arme mai bune, mai convingătoare şi mai durabile pentru a se apăra? Europa însăşi va trebui să se înconjoare cu un Mare Zid? Va fi el simbolul noii identităţi fizice şi mentale a Noii Europe? Măcar bănuiţi de ce am ajuns să ne punem asemenea întrebări? P.S. În chip de mesaj optimist şi de consolare, să ştiţi că nu suntem singurii. Pasionaţi de clădirea de ziduri sunt peste tot, de la Donald Trump la conducători de state din Asia şi Africa sau America de Sud. Iată imaginea globală a „lumii zidurilor“ din acest moment: Articol

Citeste mai mult: adev.ro/od6dbt

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s